Proprietarul clădirii, Pawel, are studioul său de arhitectură – DWZ Architekci – și întotdeauna și-a dorit să renoveze o casă veche, dacă nu chiar o fabrică. Atât lui, cât și soției, le place foarte mult stilul industrial, astfel că aceasta e atmosfera pe care o regăsim în căminul lor. Amândoi au visat la un loc liniștit într-un cartier drăguț, unde să își poată trăi în armonie viața de familie (au doi copii) și pe cea artistică, și au avut norocul să găsească această moară veche pe care au transformat-o conform nevoilor proprii. În prezent, de tavanul din living atârnă leagăne din sfoară, iar, lângă living, au creat un studio pentru pictură deoarece toți patru iubesc să picteze. Un astfel de cămin poate fi o modalitate bună de a sta departe de tehnologie, dacă asta îți dorești. Cu toate acestea, pentru cei ce nu vor să se despartă de beneficiile digitale, aici găsiți un televizor Samsung sau telefoane Samsung.

 

 

Moara a fost construită în anii ’30, naționalizată în anii ’50 și apoi închisă 30 de ani mai târziu. Multe dintre mașinăriile din ea încă erau în stare foarte bună de funcționare, iar noii proprietari au trebuit să scoată tone de cereale rămase nemăcinate. Dacă s-ar fi priceput la comerțul cu cereale, ar fi făcut o afacere foarte bună. După ce au terminat ce era mai greu – să desființeze silozurile din oțel – au înlocuit acoperișul, ferestrele și instalația sanitară și au curățat bârnele de lemn de pe tavan. Au păstrat scările și podelele originale, pe care doar le-au reparat unde a fost nevoie. În unele locuri au curățat pereții și au lăsat cărămida la vedere, iar în living au păstrat podeaua din beton.

 

 

Clădirea are 4 etaje, fiecare a câte 150 m². Este un spațiu imens pe care nu vor să-l împartă. Doar camerele pentru copii și băile sunt încăperi separate. Încălzirea se face printr-un șemineu imens de la parter, iar în viitor plănuiesc să monteze pompe de căldură. Nu este grabă deoarece ei folosesc deocamdată moara numai pe timpul verii.

 

Oriunde te uiți în această casă, te minunezi de ceva – de la lemnul perfect recondiționat, la elementele industriale, inclusiv unele lămpi, care amintesc de vremea când moara era funcțională, la obiectele și materialele rustice, naturale și la piesele vintage de decor, atât de prețuite de cei doi artiști și care se potrivesc mănușă în acest spațiu.

 

Renovarea nu s-a putut face și în sala mașinilor, unde acoperișul s-a prăbușit. După curățarea zonei, le-a venit ideea de a amenaja o terasă cu loc de joacă pentru copii și un loc unde să poată mânca afară vara, înconjurați de pereții vechii clădiri. Au încropit și o grădiniță, unde au plantat flori și legume, iar pe viitor visează la o vie și o cramă. Spațiul le permite să facă tot ce își propun.

 

Foto: Weranda Country

Lasă un răspuns




Urcați?
Product added successful