Astăzi mergem într-o vizită virtuală, plină de inspirație, la etajul 16 al unui bloc din București. Apartamentul amenajat de arhitectul Cristian Patrascu are 3 camere și 90 m². Ce putem învăța din amenajare, dar și care a fost conceptul din spatele decorului, aflăm din cele ce urmează.
Suprafața generoasă a apartamentului a reprezentat atât un privilegiu cât și o provocare în amenajarea spațiilor. Arhitectul a dorit să profite de potențialul zonei largi a living-ului și, în același timp, să controleze trecerile dintre holuri și zona de zi. Astfel, au fost introduși 2 pereți permeabili vizual, 2 limite care permit luminii naturale să pătrundă la interior, dar care și păstrează funcția pragmatică a unor rafturi. Pentru continuitate în design a fost introdus și un al treilea raft generos ce funcționează ca și bibliotecă.
Apartamentele aflate la etaje foarte înalte tind să se încălzească mult mai tare pe timpul verii. De aceea, vă recomandăm să instalați un astfel de aparat de aer condiționat, iar, pe timpul iernii, unul dintre aceste purificatoare de aer.
În living, ca și în restul camerelor, stilul de amenajare ales este cel specific scandinav, cu influențe naturale. Materialele precum lemnul de plută, bambusul, lemnul de balsa, ratanul, lemnul masiv, diferite împletituri, precum și tapetul ce evocă o pădure de stejari aduc involuntar natura la interior.
Conceptul amenajării living-ului a fost acela de a crea un spațiu fluid, împărțit in 4 zone. Se începe prin vestibulul de la intrare, urmând dinning-ul, zona de relaxare cu o canapea generoasă, totul încheindu-se cu zona de tranzit, cea a bibliotecii.
Paleta cromatică a întregii amenajări are la bază albul, accentele de culoare fiind date de obiectele din diferite esențe de lemn precum și de culorile tipic scandinave: galbenul, turcoazul, verdele-mentă și nuanțele de gri.
Bucătăria urmează imaginea trasată de living, cu un alb dominant intercalat cu accente de culoare date de veselă, obiectele de design interior sau tablourile cu orașele vizitate de proprietar. De asemenea, lemnul intervine în diverse locuri cum ar fi blatul de lucru, mânerele ușilor, raftul pentru depozitare sau măsuța rabatabilă.
În dormitor se reia tema naturii prin peretele tapetat. De asemenea, lemnul și albul încearcă să comunice într-o manieră cât mai armonioasă. S-a ales un dressing care să profite de întreaga înălțime a camerei, care să acopere necesarul de depozitare al proprietarilor.
A treia cameră, transformată în birou, este alcătuită din 2 spații de lucru. Accentele de culoare sunt date de corpurile de depozitare, iar peretele tapetat are un design linear ce amintește de forma unor copaci.