Mobilier flexibil in living

Mobilier flexibil într-o mansardă de 53 m² din Varazze, Italia

Mobilier flexibil in living

 

Pentru amenajarea acestei mansarde aflată la al patrulea nivel al unei clădiri din anii 1940, designerul de interior s-a folosit de piese de mobilier realizate pe comandă, adaptate tavanului înclinat, piese de mobilier flexibile și o paletă cromatică neutră. De ce a a ales o astfel de abordare, aflăm din cele ce urmează.

 

Mobilier flexibil in living

 

Tavanul foarte înclinat a fost principala provocare a acestei amenajări. Din cauza lui, o mare parte din pereții exteriori nu puteau fi amenajați decât la bază. În living, o canapea extensibilă inteligentă se transformă în pat adăugând un nou dormitor apartamentului. Când este strânsă, spatele ei oferă un spațiu de depozitare și impresia că living-ul nu poate fi transformat în dormitor.

 

mansarda

 

Peretele exterior are la bază corpuri de depozitare joase, realizate la comandă și perfect integrate în spațiul restrâns.

 

bucatarie la mansarda

 

Bucătăria a fost realizată integral pe comandă, ea ocupă exact 180 x 180 cm. Plita cu inducție are deasupra o hotă integrată în corpul de mobilier. Frigiderul, și el integrat în corpul de mobilier, a fost așezat în fața lor, lângă chiuveta de bucătărie. Spațiile de depozitare pentru oale, farfurii și ustensile de bucătărie au fost create pe verticală. Dacă sunteți în căutare de echipamente de bucătărie profesionale, aici găsiți oale sub presiune, iar aici friteuze.

 

bucatarie la mansarda

 

În fața ferestrelor, pentru mai multă lumină naturală, există un corp de mobilier flexibil, care, atunci când este necesar se transformă într-o insulă independentă, perfectă pentru a găti și lua masa.

 

mobilier flexibil in bucatarie

 

În primă fază, consola lungă de 150 cm și adâncă de 35 cm este aliniată la perete. Datorită sistemului rotativ, ea poate fi mutată perpendicular cu peretele, iar la final, ea se extinde până la 70 de cm adâncime pentru a crea o masă funcțională.

 

dormitor la mansarda

 

Pentru amenajarea dormitorului matrimonial, fiecare piesă de mobilier a fost special concepută pentru a profita de spațiul restrâns aflat sub două pante înclinate ale tavanului. Intrarea în dormitor se face prin uși glisante, pentru a salva din spațiu. Cele 5 spații de depozitare din dreapta patului au o adâncime de 60 de centimetrii și funcționează la orizontală ca și un dulap pe verticală. În fața patului, o comodă a fost creată special cu mai puține sertare în partea dreaptă, pentru a putea oferi loc suficient televizorului.

 

dormitor la mansarda

baie la mansarda

 

Toaleta, lavoarul și dușul împart o mică încăpere iregulară. Dușul a fost integrat într-o nișă și închis cu o ușă de sticlă pentru a nu umple micuța baie cu apă atunci când este folosit.

 

baie la mansarda

balcon

 

Foto: Cose din Casa 

Lasă un răspuns

Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed




Abonează-te
Primești pe email, în fiecare vineri, cele mai noi articole de pe Jurnal de design interior

Urcați?
Product added successful