Noul nostru site este încă în lucru. Vă mulțumim pentru răbdare. Dacă sesizați orice problemă, vă rugăm să ne scrieți la office@jurnaldedesigninterior.com

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

Acest apartament de 60 m² avea inițial 3 camere mici și înghesuite. Proprietarii, un cuplu tânăr fără copii, au apelat la designerul de interior Pia Capdevila pentru a îl transforma într-un spațiu mult mai luminos și practic. Cum a decurs reamenajarea și care au fost schimbările aduse, aflăm din cele ce urmează.

Pentru început designerul a transformat două din camere într-un living spațios, bucătăria a fost integrată într-o nișă lângă camera de zi și locul de luat masa, iar dormitorul împreună cu baia ocupă întreaga parte dreaptă a apartamentului.

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

Peretele interior al bucătăriei a fost exploatat de designer și transformat într-o bancă cu spații de depozitare ce funcționează perfect ca și loc de stat la masă. Combinația de galben și alb a scaunelor împreună cu masa din lemn masiv vintage aduce un farmec aparte acestui spațiu.

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

Bucătăria comunică cu zona de zi prin locul de luat masa. Lipsa ușilor face ca lumina naturală să pătrundă în întregul interior. Corpurile de mobilier și finisajele în alb contribuie și ele la senzația de spațiu. Plăcile ceramice cu model vintage și paleta cromatică în tonuri crem, galben și lemn încălzesc atmosfera.

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

Peretele de lângă locul de luat masa are spații de depozitare integrate ce ascund privirii nu doar ustensilele de bucătărie, dar și frigiderul, mașina de spălat rufe și centrala.
Accente vintage într-un apartament de 60 m²
În baie accentele vintage sunt continuate de oglindă, plăcile ceramice și dulăpiorul restaurat pe care se sprijină lavoarul. Această oglindă baie, dar și acest bideu vă pot fi de folos dacă aveți în plan amenajarea băii la începutul acestui an.
Accente vintage într-un apartament de 60 m²
Accente vintage într-un apartament de 60 m²

 

Trecerea dintre living spre dormitor se face vizual printr-un alt model de plăci ceramice vintage, iar tonurile reci de albastru din baie și dormitor aduc un contrast răcoros pe lângă tonurile calde folosit în amenajarea zonei de zi.
Accente vintage într-un apartament de 60 m²

 

Biroul din living și oglinda din dormitor au fost alese de proprietari dintr-un magazin second-hand. Aceste piese de mobilier vintage aduc personalitate, dar și căldură interiorului.

 

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

 

Paleta cromatică jucăușă, piesele de mobilier din lemn masiv, accentele vintage și podeaua din placi ceramice cu motive colorate se disting extrem de bine pe fundalul alb imaculat al amenajării și creează un joc dinamic și tineresc de culoare și motive.

Accente vintage într-un apartament de 60 m²

Foto: El Mueble

Lasă un răspuns

Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed Instagram Feed




Abonează-te
Primești pe email, în fiecare vineri, cele mai noi articole de pe Jurnal de design interior

Urcați?