Cu o zi înainte de Crăciun am primit aceste frumoase imagini din camera decorată de Crăciun a Sarei Sophia, o fetită de trei ani din Arad. Amenajarea, dar și decorul ne-au plăcut atât de mult încât vrem să vi le prezentăm și vouă.
Tablourile de pe pereți au fost achiziționate de pe Etsy iar ramele sunt fie de la IKEA fie aparțin familiei. |
Piesele de mobilier din cameră au fost realizate la comandă, în Suceava, patul este adus din America iar fotoliul a fost luat dintr-un magazin de antichități și recondiționat cu catifea verde de La Maison.
Movul este culoare preferată a Sarei, de aceea mici accente se regăsesc în amenajarea camerei precum în draperiile de catifea, perne și în tablouri.
Pernuța cu ciucurei a fost confecționată de mamă. |
Oglinda este o moștenire de familie iar covorul din cameră a fost țesut manual. Combinația de accesorii, mobilerul alb si culorile vesele aduc interiorului un aer modern, eclectic, dar șic, mai mult decât potrivit pentru amenajarea camerei unei fete.
Decorațiunile din pom sunt fie moștenite din copilăria mamei fie animale din plastic pe care a fost lipit sclipici și o agățătoare. Fotoliul din nuiele a stat în podul casei aproape 30 de ani, până când mama a hotărât să îl recondiționeze și să îl vopsească în roz. Acum este un element plin de prospețime în camera fetiței.
Foto: Ioana Cosmina Herman