La casă, ori la bloc, pe timp de iarnă sau vară, atmosfera caldă este întotdeauna binevenită în orice încăpere; şi, pentru că gerul a trecut, întâmpinăm perioada caldă cu serile ei răcoroase cu şemineele electrice şi şemineele pe bioetanol. Cum se pot integra ele, vedeti mai jos.
Cu siguranţă cele mai rapide şi eficiente soluţii de a încălzi un spaţiu în perioadele geroase sunt sobele pe lemne şi şemineele. Nu doar că au rolul de a încălzi fizic spaţiul, dar acestea au devenit un simbol al siguranţei, protecţiei şi chiar un element decorativ. Vestea bună pentru iubitorii serilor ,la gura sobei’ este că pot savura momente preţioase ca acestea în orice perioadă din an. Pentru ei au fost concepute şemineele electrice şi şemineele pe bioetanol.
Şemineul pe bioetanol este construit din oţel, are un rezervor din inox în care este pus bio combustibilul, urmând ca flacăra să ardă între 2 şi 5 ore. Marele avantaj al acestui tip de şemineu este că, deşi flacăra este reală, nu emană nici miros şi nici fum. Aşadar, coşul de fum nu mai este o problemă şi nici locul amplasării acestuia, inclusiv datorită posibilităţii de a fi aplicat sau încastrat în perete.
Şemineele electrice sunt piese de mobilier care emană căldura prin intermediul unei aeroterme şi sunt compuse din focar şi îmbrăcăminte de lemn. Dintr-o varietate de 125 de combinații ale flăcării, posesorul șemineului electric 3D selectează ambianţa pe care doreşte să o creeze în căminul său, ca mai apoi să poată opri focul, în mod automat, cu ajutorul timer-ului. Datorită tehnologiei 3D LED încorporată, de care dispune, pe lângă aspectul frumos şi funcţionalitate, acesta garantează reducerea considerabilă a consumului de energie electrică.
Şemineul pe lemne nu este doar o piesă de design în livingul casei tale. El are şi o utilitate şi un randament care justifică investiţia inţială încă din primii ani de folosinţă. Cu acesta poţi încălzi nu doar camera unde ai plănuit să îl amplasezi ci chiar toată casa dacă alegi focarul potrivit.
Pefoc.ro preţuieşte nevoia fiecărui client în parte, de aceea va oferi, pe lângă produsul dorit, şi îndrumarea către cel mai potrivit şemineu pentru spaţiul dumneavoastră. Aşadar, pe vreme bună sau rea, noi ne ocupăm de foc, iar dumneavoastră vă veţi ocupa doar de imaginarea cadrului ideal, în care bucuria, confortul şi căldura să îşi lase amprenta asupra fiecărui moment.